Category: Articole

Culori si nuante

Am fost și la campionatele europene individuale. Mare șansă de a vedea tot ce este mai bun ȋn Europa la 14 ani. Ȋmi menţin părerea că totul se joacă pentru punct, pentru a creea spaţii ȋn terenul advers și a ȋncerca de a da naștere la crize de timp adversarilor. Ai nostrii s-au conformat tendinţei, de data aceasta, și au ȋncercat un altfel de tenis decȃt cel pe care joacă acasă.

Ȋn bună parte au reușit dar nu totdeauna te poţi lăuda cu cȃștigarea unui meci pentru că, ȋn acest sport, poţi juca prost dar se ȋntȃmplă să cȃștigi sau poţi să joci bine și să se ȋntȃmple să pierzi. Și Manole și Iordache au jucat bine, mai bine decȃt la europenele pe echipe, mai bine decȃt i-am vazut pȃnă acum și ca urmare au făcut meciuri reușite ȋn compania unor adversari pe care nu-i ȋntȃlnești zi de zi. Sorin a pierdut ȋn turul 3 de la un jucător să zicem atipic, grecul Tsitsipas. Un tip destul de ȋnalt, slabuţ dar cu o acceleraţie mare a mișcărilor ceea ca face ca adverasrii să fie de multe ori surprinși pe picior greșit. Atacă mult și este obișnuit să facă puncte din multe poziţii. Sorin a reușit, ȋn parte, să ȋl ţină departe de fileu și să ȋl bage ȋn raliuri incomode. Diferenţa a facut-o viteza mai mare de execuţie a grecului care a impus un ritm foarte rapid. Mai departe grecul a făcut semifinală.

Alex a jucat ȋn primii 16 cu un suedez tipic : “ȋnalt, blond cu ochii albastri”. Glumesc. Ȋn realitate suedezul Yemer este negru tuci, cu păr ca de cȃnepă și dacă ar ţine ochii ȋnchiși, noaptea nu l-ai vedea. Jucător contrar tendinţelor, care scoate tot, care ȋși permite să nu facă puncte și care așteaptă cu mingii lungi și foarte bine plasate. Posedă o intuiţie extraordinară drept pentru care unde dai acolo este și el. Ba chiar te așteaptă. Alex a jucat formidabil 5 gheme. Atȃt. După asta puterea de concentrare și ritmul lui Alex au scăzut. La ora la scriu acest comentariu Yemer juca finala competiţiei.

Ca o curiozitate trebuie menţionat că mulţi favoriţi au pierdut ȋn etapele de ȋnceput inclusiv favoritul 1 englezul Clarke.

Cu regretul că Borza, cȃștigător aici anul trecut și ȋmpreună cu Frunză cȃștigători la dublu, nu fost imitat ȋn acest an nu ȋmi rămȃne decȃt să mă mulţumesc cu transmisiile de tenis de la olimpiadă. Păcat că sunt comentate.

Paul BOZDOG
Antrenor

Valoare

Cu cine am stat de vorbă, cu cine am schimbat păreri despre subiect, toţi ȋmi spun că am dreptate.
Problema este să putem face ceva pentru sport.
Realitatea este dură pentru noi toţi : cei care ne ocupăm de sport, cei care ȋnvaţă sport dar și cei care sunt dornici de mișcare. Iar realitatea este că NU EXISTA NICI O POLITICA GUVERNAMENTALA PENTRU SPORT. Avem o Agenţie Naţională de Sport sau cum s-o mai numi ea acum care ȋsi schimbă denumirea și statutul cam la fel de mult și des cum ȋsi schimbă un jucător echipamentul (asta ca să nu spun ciorapii) și unde activează oameni plătiţi să ȋncurce lucrurile dar mai ales fondurile, și așa puţine. Să nu mai spun că acei oameni sunt numiţi pe criterii politice și ca urmare sunt legaţi de mȃini și de picioare. Orice conducător cu mintea la cap și cu oarecare putere de decizie ar ȋnţelege că sportul este esenţial ȋntr-o societate civilizată. Aduce mai multă sănătate populaţiei, susţine o industrie producătoare de materiale sportive, produce performanţă și deci imagine ȋn lume, sportivii devenind adevăraţi ambasadori pentru o naţiune. Numai că aceste idei sunt și se pare că vor rămȃne numai ȋn teorie ȋn condiţiile ciudate ȋn care nu puţini au fost acei conducători din epoca modernă care au făcut sport mai mult sau mai puţin de performanţă.

Urmarea este că performanţă ȋn sport la ora aceasta este complet aleatorie, se datorează numai conjuncturilor date de generaţiile umane, sistemele de conducere, urmarire și de planificare coerente la nivel de politică naţională lipsind cu desăvȃrșire. Federaţiile sunt lăsate de izbeliște descurcȃndu-se fiecare cum poate sub titulatura hilară dar pompoasă de “autofinanţare”, generaţii ȋntregi de sportivi mai mult sau mai puţini talentaţi fiind lăsaţi să se descurce numai pe efortul financiar al celor apropiaţi iar antrenorii, ei bine cu antrenorii este și mai rău. Cei care și-au demonstrat valoarea sunt, ȋn mare măsură, cei care susţin managerial și financiar mulţi sportivi talentaţi și datorită lor admirăm performanţe uneori ieșite din comun pe la olimpiade sau mondiale. Sunt niște “nebuni” care ȋși calcă ȋn picioare viaţa privată, timpul liber și mulţi nervi pentru a ȋncerca să construiască ȋn sport un altfel de sistem de valori decȃt cel din societatea actuală, un sistem bazat pe adevăr, luptă și mai ales muncă. Fără falsitate, fără păcăleli, fără ȋnșelăciuni, fără lovituri ascunse. Adică tocmai acele racile pe care le vedem zi de zi la clasa politică. Și asta pentru că ȋn sport valoarea, adevarata valoare, se arată pe teren. Iar valoarea ȋn sport nu poate fi păcălită. Și nici nu te păcălește.

Cu cine am stat de vorbă, cu cine am schimbat păreri despre subiect, toţi ȋmi spun că am dreptate.

Credeţi că mă ȋncălzește cu ceva?
Nu.

Si daca imi scapa ceva?

Mă tot întreb de ceva vreme dacă îmi scapă ceva sau nu.
Logic vorbind ar trebui ca cei care ne conduc să facă din sport o politică de stat cu prioritatea nr. 1.

Deci logic ar fi că dacă lumea ar face sport ar trebui mai puţini bani pentru medicamente. Inclusiv pe cele compensate de care se tot vorbeşte ba că distribuitorii nu câştigă nimic ba că guvernul nu are bani să le plătească. Logic ar fi mai puţine zile de spitalizare dacă lumea ar face sport şi ar fi mai sănătoasă ori zilele de spitalizare sunt plătite de stat.

Tot logic ar fi că dacă lumea ar face sport şi prin urmare ar fi mai sănătoasă şi ar munci mai multe zile în loc să bolească pe acasă sau spitale s-ar strânge ceva mai mult impozit la buget adică la sacul acela mare pentru diverse cheltuieli şi de care toată lumea spune că este prost gospodărit pentru că are multe găuri unele cunoscute altele nu.

Îmi treceau toate aceste gânduri prin minte fiind la Plzen în Cehia într-un club numit, cum altfel, decât « Slavia » şi care are de toate : 3 terenuri de handbal pe iarbă sintetică, un teren de volei pe nisip, 16 terenuri de tenis pe zgură, o pensiune cu terasă, o pistă de asfalt pentru cei cu role care înconjura cele trei terenuri de handbal şi spaţiu verde. În fiecare zi pe pista de role erau cel puţin 5 persoane unele cu căşti ascultând muzică, unii cu prietenii vorbind în timp ce străbăteau kilometrii de pistă. Ba chiar un prospăt tătic împingând, pe role, destul de repede, căruciorul în care se afla viitorul patinator. În rest lume la tenis, la volei pe nisip, la tenis cu piciorul, la handbal sau pur şi simplu la plimbare prin club. Toate fără bani. Pe cheltuiala primăriei clubul fiind al primăriei adică de stat. Oare la noi de ce nu se poate ? Nu ar fi logic să se poată ? De ce cluburile, chiar ele şi private nu îşi pot pune la dispoziţia publicului terenurile o oră sau două pe săptămână pentru cei care vor mişcare ? Nu ar fi în beneficiul tuturor pentru ca lumea să fie mai sănătoasă ?

Pentru prima oară am auzit un comentator de sport vorbind la tv cu naduf, după ce o gimnastă a făcut o greşală la sol în concursul de la olimpiadă, spunând ceva de genul că nu mai vin copii la sport, că statul nu are nici un fel de politică pentru sport, că nu există nici o facilitate pentru cei care fac sport de performanţă şi în atari condiţii la următoarea olimpiadă o să participăm doar cu drapelul că sportivi nu or să mai fie.

Şi avea dreptate.
Şi parcă se leagă cu ce vroiam eu să spun.
Şi atunci am dreptate sau îmi scapă mie ceva?

Paul BOZDOG
Antrenor